Ochelari de ploaie…(II)  

M-am trezit în aceiaşi melancolie calda . Picăturile se loveau greoi de asfalt apoi se rostogoleau înapoi spre cer. Am ridicat privirea şi am văzut albastrul înfrigurat . Totul era iluzia perfectă. Am zâmbit şi m-am ridicat scuturându-mi palmele de piertiş , le-am masat uşor … încă mai simţeam o durere acută când le atingeam.  Am întins braţele şi am simţit … eram eu , mă regăsisem . După lungi căutări a fost nevoie doar de timp şi ceva sentimente. E mai uşor decât crezi . ”Less is more ” era imprimat pe tricoul unui burtos spudaxit , mi s-a părut un concept genial, dar nu sunt sigură că l-am înțeles atunci . Acum nici nu se mai pune problema de înțeles , căci l-am simțit. Haosul de culori îmi invada retina și amintiri dulci cu gust amar m-au învăluit. Fețe de necunoscuți interesanți , fața ei și fața lui …toate erau acolo , nimic nu a fost întâmplător. Acel zâmbet și acea încruntare m-au adus aici unde-mi e locul .  Razele palide mă scăldau în sclipiri, iarba rece îmi mângâia fața și mirosul…miroase a speranță , a inocență și a mărgăritar. Acel coridor lugubru era în spate . Mereu e niciodată . M-am simțit bine să las în urmă chipul, chiar dacă încă îl mai aud cum urlă jalnic cerându-mi să-l ating .  Gustul de mucegai acum nu-mi amintea decat că trebuie să lupt . Pașii mei grabiți nu se mai auzeau , asfaltul era iarbă și întunericul era lumină.

SEVRAJ

nice one

Pingu'

O vezi cum pleacă.. Îi admiri postura grațioasă, părul inocent ca de leoaică și picioarele cremoase care ies de sub rochița ta preferată. Nu-ți miști un mușchi, doar te uiți hipnotizat cum pleacă, lăsând în urma ei doar sunetul apăsat, nu de tocuri, ci de teneșii ei specifici. Își mai intoarce privirea senzuală doar o singură dată.. era sigură că o admiri. Îți zâmbește larg și anesteziant, iar în secunda următoare îi citești pe buze un : “Te iubesc” care-ți gâdilă sufletul, și automat buzele tale funcționeaza ca un mecanism perfect, răspunzându-i cu aceleași cuvinte. A urcat delicat scările .. Rămâi nemișcat înca 2 minute cu un zâmbet tâmp pe față, rămânând într-un sevraj cu gust amar.. A plecat.. Acum, te intorci la viața ta banală, fără ea.

Vezi articolul original

SERIA PAŞI = COLD

Coridor (1)

Totul începe şi se termină cu fuga… (e un fel de suferinţa). Coridorul lugubru în care s-au întâmplat atât de multe  nu se mai termină . El şi-a pierdut personalitatea , a încercat mereu să înţeleagă şi s-a transpus în locuri ascunse de gândurile pure.

Ceva fierbinte si lipicios aluneca încet pe ţevile ruginite . Totul era liniştit , calm şi obositor. Doar el vorbea ,  vorbea cu chipul de sub tapetul greu . Tot Chipul i-a spus să ucida… şi el a făcut-o .  Bâzâitul odihnitor se transforma în vibraţie subterană ,  totul tremura . Şi-a amintit ca trebuie să fuga , să uite ce a făcut , fără destinaţie  … trebuia sa-şi salveze trupul.

Pământul era rece si avea gust de mucegai , dar era Pământ . Umbrele copacilor acum ceva timp terifiante pâlpâiau în lumina slabă . Şi-a ridicat privirea  , a vrut sa vadă cerul … dar nu era acolo.

Dezamăgit şi-a închis sufletul şi a înteles.  Singurul lucru care îl apara de atac era Chipul trebuia să se întoarca la el  , să îl simtă , să îl cunoască . Melancolia şi dorul de ceva cunoscut l-au făcut să se ridice şi să plece. Degetele strâmbe şi reci mângâiau rana adâncă de la gât. Simtea nevoia de sigurantă , fie ea si neprielnică . Indiferent de câte ori reuşea să iasă , nu putea să vadă cerul … pentru că el era altfel.

MEREU TE INTORCI!